-
Amos 4
- 1 ‘Ascultaţi cuvântul acesta, juncani din Basan, de pe muntele Samariei, voi care asupriţi pe cei sărmani, zdrobiţi pe cei lipsiţi şi ziceţi bărbaţilor voştri: «Daţi-ne să bem!»’
- 2 Domnul, Dumnezeu a jurat pe sfinţenia Lui şi a zis: ‘Iată, vin zile pentru voi când vă vor prinde cu cârligele şi rămăşiţa voastră, cu undiţe de pescari;
- 3 veţi ieşi prin spărturi, fiecare drept înainte, şi veţi fi lepădate în Harmon’, zice Domnul.
- 4 Duceţi-vă numai la Betel şi păcătuiţi! Duceţi-vă la Ghilgal şi păcătuiţi şi mai mult! Aduceţi-vă jertfele în fiecare dimineaţă şi zeciuielile la fiecare trei zile!
- 5 Faceţi să fumege jertfe de mulţumire făcute cu aluat! Trâmbiţaţi-vă, vestiţi-vă darurile de mâncare de bunăvoie! Căci aşa vă place, copii ai lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu.
- 6 Şi Eu, de partea Mea, v-am trimis foametea în toate cetăţile voastre şi lipsa de pâine în toate locuinţele voastre. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.
- 7 N-am vrut să vă dau nici ploaie când mai erau încă trei luni până la secerat; am dat ploaie peste o cetate, dar n-am dat ploaie peste o altă cetate; într-un ogor a plouat, şi altul, în care n-a plouat, s-a uscat.
- 8 Două, trei cetăţi s-au dus la alta ca să bea apă, şi tot nu şi-au potolit setea. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.
- 9 V-am lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune; grădinile voastre cele multe, viile, smochinii şi măslinii voştri i-au mâncat deseori lăcustele. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.
- 10 Am trimis în voi ciuma, ca în Egipt; v-am ucis tinerii cu sabia şi am lăsat să vi se ia caii, am făcut să vi se suie în nări duhoarea taberei voastre. Şi, cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.
- 11 V-am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu, şi aţi fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.
- 12 ‘De aceea îţi voi face astfel, Israele, şi, fiindcă îţi voi face astfel, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău, Israele!
- 13 Căci iată că El a întocmit munţii, a făcut vântul şi spune omului până şi gândurile lui. El preface zorile în întuneric şi umblă pe înălţimile pământului: Domnul, Dumnezeul oştirilor, este Numele Lui.’
-
-
World English Bible (web)
- Afrikaans
- Albanian
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Calo
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dari
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- English and Klingon.
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malagasy
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Mongolian
- Myanmar Burmse
- Ndebele
- Norwegian bokmal
- Norwegian nynorsk
- Pohnpeian
- Polish
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Serbian
- Shona
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Tausug
- Thai
- Tok Pisin
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)

Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.